Misiune

Colegiul Medicilor din România este organizaţia profesională naţională a medicilor, fiind o instituţie de interes public, neguvernamentală, apolitică şi fără scop patrimonial.
Colegiul Medicilor din România are personalitate juridică şi este autonom în raport cu orice autoritate publică, exercitându-şi atribuţiile fără posibilitatea vreunei imixtiuni.
Obiectul principal de activitate al CMR este controlul şi supravegherea exercitării profesiei de medic, aplicarea legilor şi regulamentelor care organizează şi reglementează exerciţiul profesiei, reprezentarea intereselor profesiei de medic şi păstrarea prestigiului acestei profesiuni în cadrul vieţii sociale.
Ca organizaţie profesionala, CMR apără demnitatea şi promovează drepturile şi interesele membrilor săi în toate sferele de activitate, apără onoarea, libertatea şi independenţa profesională a medicului în exercitarea profesiei, asigură respectarea de către medici a obligaţiilor ce le revin faţă de pacient şi de sănătatea publică.
CMR, prin organismele sale, este reprezentant al corpului profesional din România în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile guvernamentale şi neguvernamentale, interne şi internaţionale.
Colegiul Medicilor din România avizează înfiinţarea cabinetelor medicale private indiferent de forma lor juridică şi participă, prin reprezentanţi anume desemnaţi, la concursurile organizate pentru ocuparea posturilor din unităţile sanitare.
Colegiul Medicilor din România are şase domenii principale de activitate:
profesional ştiinţific şi învăţământ; etic şi deontologic; jurisdicţie profesională şi litigii; avizări-acreditări; economico-social şi administrativ şi organizatoric.
Colegiul Medicilor din România întocmeşte, actualizează permanent Registrul Unic al Medicilor.
CMR elaborează ghiduri şi protocoale de practică medicală, pe niveluri de competente ale unităţilor sanitare, şi le propune spre aprobare Ministerului Sănătăţii Publice. Elaborarea ghidurilor şi protocoalelor de practică medicală poate fi delegată asociaţiilor profesional-ştiinţifice ale medicilor; stabileşte şi reglementează regimul de publicitate a activităţilor medicale; controlează modul în care sunt respectate de către angajatori independenţa profesională a medicilor şi dreptul acestora de decizie în exercitarea actului medical.
CMR organizează judecarea cazurilor de abateri de la normele de etică profesională, de deontologie medicală şi de la regulile de bună practică profesională, în calitate de organ de jurisdicţie profesională.
De asemenea, CMR promovează interesele membrilor săi în cadrul asigurărilor de răspundere civilă profesională.
O altă atribuţie a CMR este aceea de a participa, împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi cu Ministerul Sănătăţii Publice, la stabilirea numărului anual de locuri în unităţile de învăţământ superior de profil medical acreditate, precum şi a numărului de locuri în rezidenţiat.