Comunicat de presă 4-aug-2016

 

Colegiul Medicilor din România constată existența unei situații a cărei magnitudine și profunzime nu a fost încă evaluată în totalitate de către Ministerul Sănătății, Ministerul de Finanțe și Ministerul Muncii în legătură cu modul de efectuare și de plată a gărzilor suplimentare normei de bază pentru medicii din spitale.

Nerezolvarea rapidă a situației va putea fi de natură să pună în primejdie realizarea serviciilor de gardă la unitățile medicale.

Pentru acest motiv, solicităm insistent și cu fermitate ca factorii de decizie din sistem, anterior menționați, să negocieze realist și cu bună credință cu sindicatele reprezentative ale medicilor.

 

 

Biroul Executiv al Colegiului Medicilor din România                                                           4.08.2016