Actuala lege a malpraxisului afectează siguranţa medicului şi a pacientului

Colegiul Medicilor din România nu poate rămane indiferent la presiunile exercitate asupra doctorilor în lipsa unei legislaţii corecte privind malpraxisul. Actualul sistem de asigurări de malpraxis afectează grav actul medical, siguranţa medicului şi a pacientului,  singurii în câştig fiind asiguratorii.

„Actuala legislatie a malpraxisului serveşte doar interesul asiguratorilor şi prejudiciază atât pacienţii cât şi medicii care nu sunt protejati de poliţele obligatorii ce nu acoperă despăgubirile morale. CMR, în calitate de reprezentant legal al furnizorilor de servicii medicale, solicită modificarea urgentă a cadrului legislativ privind neconformităţile medicale şi aplicarea unor norme corecte si unitare.”, declară preşedintele Colegiului Medicilor din România, dr. Gheorghe Borcean.

În prezent, medicii acuzaţi de malpraxis, sunt obligaţi prin decizii judecătoreşti să plătească despăgubiri de sute de mii de lei şi, în unele cazuri chiar de milioane de lei,  persoanelor afectate sau rudelor persoanelor decedate din cauza unor neconformităţi .

Legea malpraxisul trebuie să ofere cetăţenilor o garanţie că sunt despăgubiţi pentru eventuale prejudicii  petrecute în timpul actului medical dar în acelasi timp să asigure medicilor posibilitatea încheierii unor poliţe care să acopere aceste sume.

Această practică prin care autoritaţile susţin doar firmele de asigurări trebuie sa inceteze. Medicii au nevoie de un climat de linişte si siguranţă pentru a putea desfăşura un act medical de calitate. În  acest sens, Colegiul Medicilor din România  cere ferm o lege a malpraxisului care să servescă medicului şi pacienţilor şi nu firmelor de asigurări.

In 2015 medicii din Romania au acordat peste 200 de milioane de servicii medicale. Serviciile neconforme au fost in jur de 1000.