Comunicat vaccinare

Colegiul Medicilor din România susține cu fermitate reglementarea clară a legislației privind vaccinarea și aplicarea unor măsuri care să aibă ca și consecință limitarea epidemiei de rujeolă. In același timp își exprimă îngrijorarea asupra modului în care s-au desfășurat în cabinetele de medicină de familie din toată țara, începând cu săptămâna trecută, acțiunile de inspecție pe tema vaccinărilor, acțiuni neanunțate care au perturbat de cele mai multe ori activitatea medicală.

In calitatea sa de garant al respectării demnității medicilor și a relației medic-pacient, Colegiul Medicilor din România este îndreptățit să atragă atenția că fie și în acțiuni de control medicii inspectori sunt obligați să respecte Codul deontologic și să manifeste o atitudine colegială și de respect față de confrați.

În același timp, dorim să subliniem faptul că recomandările inspectorilor trebuie să se bazeze pe elemente legale în vigoare, iar sancțiunile pot fi aplicate doar pentru nerespectarea cadrului contractual și a legii.

Ne manifestăm convingerea că acțiunile Ministerului Sănătății care vizează să limiteze epidemia de rujeolă și implicit pierderile de vieți, sunt puternic susținute de corpul profesional medical și susținem clarificarea legislativă.

Președinte

Dr. Gheorghe Borcean