Convocator Consiliul Național din data de 9.04.2021

Către,

Colegiul Medicilor Județean
Colegiul Medicilor din Municipiul București
Ministerul Afacerilor Interne
Ministerul Transporturilor, Infrastructurii  și Comunicațiilor
Serviciul Român de Informații
Ministerul Apărării Naționale
Serviciul de Protecție și Pază
Serviciul de Telecomunicații Speciale
Serviciul de Informatii Externe
Ministerul Justiției
Ministerul Sănătății
Ministerul Muncii și Protecției Sociale
Academia de Științe Medicale

     
În temeiul art.437 alin. (3) și următoarele din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sanitar republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 44, alin. (1) din Statutul Colegiului Medicilor din România publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 981 din 07 decembrie 2016,
Luând în considerare prevederile Hotărârii Guvernului  nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 coroborate cu dispozițiile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare privind măsurile pentru combaterea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2,
În temeiul art. 44, alin.(2) din Statutul Colegiului Medicilor din România se convoacă Consiliul național în ședință ordinară pentru data de 09.04.2021, ora 11.00.
Având în vedere necesitatea asigurării continuității activității Colegiului Medicilor din România este necesară întrunirea Consiliului național, iar pentru a asigura desfășurarea acestei ședințe  în condiții de maximă siguranță pentru sănătatea fiecărui participant, lucrările  ședinței se vor realiza online prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță.

În vederea organizării și desfășurării ședinței online vă rugăm să aveți în vedere următoarele:

-să asigurați reprezentantului dvs. accesul la un laptop/tabletă/telefon cu camera web, microfon și acces la internet,

– să aibă instalată aplicația gratuită „Zoom”, ( https://zoom.us/download),
– din partea CMR se va transmite la adresa de email comunicată, cu 24 h înainte, un link de invitație și o parolă (valabile doar în ziua ședinței) ce vor fi accesate pentru participarea efectivă la ședință. După accesarea linkului se vor completa în următoarea ordine, datele : denumirea instituției reprezentată, numele și prenumele reprezentantului participant la ședință,

– în final se va realiza conectarea la ședință.

Pentru asigurarea participării la ședință, reprezentantul în Consiliul Național urmează să beneficieze de suport logistic și de specialitate, la nevoie, din partea instituției pe care o reprezintă.

Vă transmitem mai jos ordinea de zi a ședinței Consiliului Național din data de 9.04.2021..

Ordine de zi CN 9.04.2021 (click aici)

Vă mulțumim pentru colaborare,
Cu respect,
    PREȘEDINTE
    Prof. Univ. Dr. Daniel Coriu