Comunicat 16-iun-2016

Ca răspuns la declaraţiile de pe site-ul Mediafax (http://www.mediafax.ro//social/vlad-voiculescu-ministrul-sanatatii-sistemul-de-sanatate-din-romania-este-unul-de-tip-feudal-de-pastrare-a-privilegiilor-15497769) ale Domnului Ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, facem următoarele precizari:

Domnul Ministru Vlad Voiculescu a afirmat că sistemul sanitar se poate caracteriza     într-un cuvânt ca fiind feudal iar fiecare loc şi împrejurare cu care este evaluat apare în acest sens ca o feudă.

La o primă vedere, afirmaţia pare scandaloasă dar la o privire mai atentă este încărcată de adevăr. Surpinzător pentru un ministru, aflat în mandat de scurtă vreme, venit  complet din afara sistemului, este pentru mine înţelegerea mai degrabă intuitivă dar corectă a ceea ce se întâmplă în sistemul de sănătate.Atunci când se caracterizează o epocă în istorie, o facem după tipul relaţiilor de producţie şi după tipul proprietăţii din acea epocă. Domnul Ministru sesizează mai mult intuitiv dar corect că pivotul sistemului sanitar, baza sa, o constituie relaţia medic-pacient ori această relaţie s-a încercat în multe rânduri dar nu s-a reuşit a fi schimbată.  În jurul acestei relaţii, pe care administratorul sistemului şi factorul politic nu au reuşit să o modifice, în jurul acestei relaţii zic, se mişcă întreg sistemul sanitar. Politicul a încercat de-a lungul timpului, atât înainte de 1989 cât şi după 1989 să intervină prin diverse acte normative, în tentativa de a induce în public, în cetăţeni, ideea că doar el, politicul, poate garanta, prin reglementare, sănătatea populaţiei.

Fals! Articolul 34 din Constituţia României actuală spune că Statul garantează sănătatea populaţiei. Desigur garantează dar  acţiunea în sănătate este delegată corpurilor profesionale care lucrează în acest domeniu (medici, asistente, moaşe, biologi, biochimişti, etc.). Nimeni până acum dintre administratori şi politicieni nu s-a gândit în ce fel ar putea să redea vigoarea şi demnitatea relaţiei medic-pacient, aceea pe care, pe de altă parte, cu toţii o clamează.

Este vădit lucru astăzi că se întâmplă exact din contră. În jurul actului medical şi al acestei relaţii au apărut jocuri de interese, manevre economice, manipulări mediatice, malversaţiuni financiare, dezinformări mediatice, care nu au nimic de-a face cu relaţia fundamentală în sănătate: medic-pacient. Politicul induce de zeci de ani, în mod conştient sau inconştient, deliberat sau întâmplător, ideea că doar el poate garanta cetăţenilor, prin reglementări, sănătatea naţiunii şi a individului.

Cetăţeanul, plătitor de asigurări sau nu, văzând şi auzind în mod cotidian acest mesaj, câtă vreme este sănătos şi nu se adresează sistemului în mod direct, eventual poate crede aceste lucruri. De îndată însă ce ajunge la uşa sistemului, constată că lucrurile nu sunt deloc aşa cum sunt ele presupuse a fi. Există limitări în ceea ce priveşte accesul la serviciile de sănătate, în funcţie de factorii geografici şi sociali, există limitări în ceea ce priveşte calitatea şi cantitatea terapiilor adecvate fiecărui pacient în parte.

Indiferent că este în public sau în privat, terapiile individuale care acoperă necesităţile fiecărui pacient în parte sunt limitate printr-o medicină normată. Nevoia de sănătate şi îngrijiri este o chestiune cunoscută de două persoane: de pacient şi de medicul său.

Se acreditează idei false, care încearcă să idealizeze medicina bazată pe evidenţe. În ochii unui profan, acest lucru şi traducerea sa în limba engleză (evidence based medicine) ar crea falsa impresie că tot ceea ce nu se află în interiorul unor ghiduri, protocoale şi formule pseudo-ştiinţifice s-ar afla complet într-un vid intelectual.

Nimic mai fals! Dacă pacienţii ar şti că venind la medicul şi la unitatea sanitară pe care au dreptul să şi le aleagă, nu vor primi un diagnostic şi o terapie individuală, personalizată după structura şi diversitatea patologiei lor, din acel moment ei vor intra într-un circuit pre-normat şi într-un algoritm de diagnostic şi tratament, menit în primul rând să eficientizeze resursele materiale şi abia apoi să le fie în mod direct dumnealor adresat, că diagnosticul şi terapia lor nu sunt stabilite de medicul căruia i s-au adresat, ci de către comisii şi comitete anonime, aflate la distanţă şi cărora nu s-au adresat, ar suferi o teribilă traumă. Şi lucrul acesta se întâmplă cotidian şi peste tot în ţară. Pacienţii se îmbolnăvesc statistic dar se vindecă individual!

Da, fiecare împrejurare şi loc este o feudă, aveţi dreptate, Domnule Ministru! Însă organizarea acestei feude ţine de modul în care medicul şi personalul din sănătate gestionează relaţia cu pacienţii.

Da, medicul este un feudal, în măsura în care reuşeşte să convingă în mod individual şi colectiv despre competenţa sa, despre calitatea şi valoarea socială a muncii sale, despre respectul sau ne-respectul pe care îl arată pacienţilor săi, despre nivelul de libertate în care îşi practică profesia, despre faptul că reuşeşte, în ciuda ingerinţelor exterioare, să fie independent în practica profesiei, demosntrând că libertatea în exerciţiul profesiei nu este un cadou pe care şi-l asumă el însuşi ci este dovada respectului fundamental al drepturilor pacientului.

Da, fiecare medic este un feudal la locul său de muncă, pentru că încearcă să stăpânească, în ciuda ingerinţelor exterioare şi a supra-reglementării, relaţia fundamentală cu pacientul său. Această relaţie este cea care îi conferă calitatea de stăpân feudal, pentru că numai el poate să gestioneze această relaţie.

Vedem astăzi atacuri furibunde la adresa sistemului, multe din ele justificate de neconformităţile economico-financiare care sunt puse în lumină. Atenţie, însă! Acestea nu sunt în sarcina medicului, ca profesionist în sistem ci a gestiunii sistemului, uneori practicată de către medici. Cu cât suma de bani din Fondul Naţional al Asigurărilor de Sănătate este mai mare (şi Fondul creşte în cantitate de la an la an) este în firea lucrurilor ca la acest rezervor uriaş „să se înţepe oricare capitalist” în ideea că oricum nu se va observa pentru că tot eşafodajul economico-financiar şi politic se clădeşte pe relaţia directă între medic şi pacient şi oricum aceştia doi nu vor constata decât târziu sau niciodată că banii adunaţi de la pacienţi pentru plata serviciilor de sănătate, către personalul din sănătate, sunt dijmuiţi de către un sistem supra-normat.

Dacă, Domnule Ministru, veţi înţelege această filozofie a sistemului, veţi vedea că personalul din sănătate este îndreptăţit să fie mândru, să fie demn, să fie autonom în profesie, pentru să singura relaţie cinstită în sistem şi nepoluată încă este cea dintre noi şi pacienţii noştri.

Şi dacă asta înseamnă să fii feudal, da, cu mândrie suntem !

Vă rog să înţelegeţi, Domnule Ministru, că astăzi, când atâtea lucruri neconforme ies la iveală şi zic corect ies la iveală, pentru că ele se petreceau şi erau îndeobşte cunoscute de multă vreme, vă rog să constataţi împreună cu mine, Domnule Ministru, că singura sursă solidă, de nădejde, de perspectivă competentă şi în mare parte liberă din sistem, este resursa umană.

Dacă vă manifestaţi interesul pentru destructurarea reţelelor infracţionale sau cu potenţial infracţional, dacă vă manifestaţi interesul pentru sănătatea naţiunii, cu respect, Domnule Ministru,  vă rog să vă detaşaţi de gândirea structuralist-politică a unui înalt funcţionar public şi să vă aliaţi cu cele două categorii fundamentale ale sistemului sanitar: personalul din sănătate şi cetăţenii.

Vă mulţumesc, Domnule Ministru, că mi-aţi prilejuit această efuziune şi vă asigur de întreaga noastră colaborare.

 

 

Dr. Gheorghe Borcean

Preşedinte

Colegiul Medicilor din România