Drept la replică

Colegiul Medicilor din România atrage atenţia asupra faptului că articolul publicat de agenţia DC News cu titlul “Medicii acuză Ministerul Sănătăţii că minte: nu este adevarat”,  în data de 1 noiembrie 2016, semnat de Andrei Daniel Vasilescu, reprezintă o interpretare fortată a comunicatului de presă publicat pe site-ul CMR în data de 28 octombrie.

Colegiul Medicilor din România şi-a exprimat nemulţumirea legată de modul în care Ministerul Sănătăţii aplică prevederile legale în vigoare şi a invocat publicarea pe site-ul instituţiei a proiectelor de acte normative înainte de a fi consultat.

CMR a trimis în acest sens o adresă către Ministerul Sănătăţii prin care solicită incheierea unui protocol care să stabilească o procedură de colaborare a celor două instituții în procesul de elaborare a reglementărilor legale în domeniul medical și a asigurărilor sociale de sănătate şi nu a afirmat că Ministerul Sănătăţii minte, aşa cum reiese din articolul mai sus menţionat.