Colegiul Medicilor din România: Semnalarea erorilor profesionale este în sprijinul pacientului

În prezent la Comisia Superioară de Disciplină  din cadrul Colegiului Medicilor din România sunt pe rol 12 dosare constituite ca urmare a unor sesizări între medici.

Codul de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România cuprinde, încă din 2005,  doua articole care reglementează semnalarea erorilor profesionale și modalitatea soluționării lor, venind astfel în spijinul pacientului.

Prevederile reglementează o parte din relațiile colegiale și sunt prevazute în codurile de conduită medicală  și din alte țări europene. Aceste articole au fost introduse, în principal, pentru protecția pacientului care se află în situația de a fi supus unei proceduri medicale neconforme.

Cercetarea și analiza oricărei sesizări se face având în vedere și respectând prezumția de nevinovăție a medicului. Abaterile disciplinare pot fi sancționate, dupa caz, cu mustrare, avertisment, vot de blam, amendă, interdicţia de a exercita profesia ori anumite activităţi medicale pe o perioadă de la o lună la un an sau retragerea calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România conform Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătaţii.

Cazurile în care există acuzații de natură penală nu sunt în atribuția jurisdicției colegiului.

Prezentăm cele două articole

Articolul 37- Semnalarea erorilor profesionale

Medicul care ia cunoștință despre fapte care ar putea, în opinia lui, constitui erori profesionale va informa prin scrisoare medicală medicul autor al faptei.

Dacă eroarea nu este corectată ori apreciază că nu s-au întreprins toate măsurile adecvate situației, medicul va sesiza în mod cât mai detaliat organismele corpului profesional și, cu excepția situațiilor prevăzute de lege, nu va face publice datele.

Articolul 38 – Primordialitatea concilierii

În orice situație litigioasă ori divergență profesională, înaintea oricărui demers public este obligatorie procedura de conciliere din cadrul corpului profesional.