Mesaj de condoleanțe

Colegiul Medicilor din România anunță cu adâncă tristețe decesul Dr. Mircea Zavate, medic primar chirurgie generală.

Dr. Mircea Zavate a fost Președintele Colegiului Medicilor Vaslui timp de aproape un deceniu, membru în Consiliul Național, în Adunarea Generală, în Comisia de Jurisdicție a C.M.R., fiind de asemenea și Șeful secției Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

În decursul carierei sale profesionale de peste 30 de ani, a efectuat peste 20.000 de intervenții chirurgicale, considerând că profesia de medic este una care necesită ”chemare”.

Dumnezeu să îl odihnească  în pace!