Discursul președintelui CMR, dr. Gheorghe Borcean, la deschiderea lucrărilor ședinței Adunării Generale din 29 martie 2019

Lumea este în schimbare

 

Traversăm o perioadă delicată, lucru cu care suntem obișnuiți, nu mai mult sau mai puțin decât altă dată. Asistăm la presiuni și asalturi atât din exteriorul profesiei cât și, ceea ce este mai neplăcut, din interiorul ei.

Din exterior, vedem popularizarea excesivă a cazurilor de presupusă neconformitate medicală, vedem contestarea vehementă în spațiul public a deciziilor disciplinare ale colegiului. Față de aceasta, precizăm încă o dată că organismul colegial este unul de drept public, că el funcționează în baza legii, a Statutului și a Codului Deontologic, drept pentru care deciziile Comisiilor de Disciplină, cele teritoriale și cea superioară, sunt acte legale și pot fi contestate doar în instanță.

De asemenea, tot ca și presiune din exterior, amintesc cazurile de fapte penale, judecate și condamnate ca atare de  către instanțe. Și pe marginea acestora se fac îndelungi și vehemente comentarii. Da, ele există și se împart în mare în două categorii. Unele sunt condamnări penale pentru infracțiuni de luare de mită și foloase necuvenite și în mod regretabil sunt de ordinul a câteva sute. Celelalte, condamnările în instanțe, dictate împotriva medicilor pentru vătămare corporală sau ucidere din culpă, sunt doar de ordinul a câteva zeci în ultimii ani. Pentru a condamna în penal, trebuie să existe în mod obligatoriu încălcarea cu vinovăție a unei norme clare, care să cauzeze prejudiciul – ori această înlănțuire nu a putut fi demonstrată juridic decât de puține ori.

Față de numărul uriaș de proceduri medicale pe care le-am prezentat anterior, numărul spețelor în jurisdicția colegială și în instanțele civile și penale este proporțional infim.

Despre luarea de mită și obținerea de foloase necuvenite ar trebui să lăsăm să se ocupe organale abilitate. Aceasta nu înseamnă că noi neglijăm și nu condamnăm astfel de atitudini.

Pacienții noștri, societatea, au aflat că veniturile medicilor au crescut, a fost chiar o campanie negativă în acest sens la vremea respectivă. Așa fiind, lumea începe să considere că nu mai este necesară ”încurajarea medicului” cu atenții de orice fel. Lucrul acesta se simte în practica de zi cu zi.

Dar când un obicei este încetățenit într-o societate, de peste 50 de ani, de bună seamă că schimbarea acestui obicei va necesita un timp pe care nu-l putem defini.

Să ne înțelegem, creșterea veniturilor medicilor nu a fost un cadou nemeritat, pe care l-ar fi primit corpul medical. A fost o recunoaștere a valorii sociale a muncii noastre. Mai este încă de lucrat la aceasta!

A face astăzi o problemă de dezbatere publică pe această temă este doar o incitare la ură față de profesie și față de medici.

Când o atitudine și un comportament al cuiva devin de notorietate publică este doar o chestiune de timp ca acel comportament și atitudine să fie sancționate de către cei în drept.

Pacienții noștri vor tot mai mult, tot mai bine și tot mai prompt. Această evoluție este absolut normală într-o lume în schimbare! Noi, la rândul nostru, vrem același lucru! La fel de normal, într-o lume în schimbare. Va trebui să învățăm că interesul pacientului este mai presus de cel al medicului și cel al societății mai presus de cel al profesiei!

Va trebui să înțelegem că statul face politica sanitară, care se adresează națiunii iar noi facem politica medicală în interiorul celei sanitare și sociale, în interesul pacienților, al societății și al medicilor.

Vorbind despre presiunile din interiorul profesiei, putem face următoarele aprecieri.

Puterea C.M.R. nu este intrinsecă, ea a fost delegată într-un scop anume,  în scopul de a echilibra aceste presiuni. Și asta facem!

Cu ocazia scandalului public legat de impostura în medicină, am dat dovada clară atât în interior cât și în exteriorul profesiei a necesității acesteia, a calității noastre, a onestității și transparenței noastre, atât față de societate cât și prin parteneriatul cu Ministerul Sănătății.

Colaborăm în temeiul legii cu Ministerul Sănătății la normarea profesiei și a practicii medicale, martor poate fi Ministrul Sănătății, funcționarii Ministerului Sănătății.

Colaborăm cu Ministerul Sănătății, în domeniul legislativ, am înaintat Ministerului propunerile noastre pentru o nouă lege a profesiei medicale și este depus la Minister, lucrul se poate confirma.

Colaborăm într-un mod fericit cu Comisiile de Sănătate ale celor două Camere ale Parlamentului și colaborăm într-un mod decent cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Încă din timpul guvernării Ponta, am discutat intens, împreună cu sindicatele și am obținut acea ordonanță care reglementa gărzile, printr-un contract separat, creând astfel premisa recunoașterii timpului de lucru în gardă, pentru calcularea vechimii în muncă.

Lucru absolut normal: am lucrat la stat în programul normal 160 de ore pe lună și aproape tot atâtea în gărzi. Recunoașterea ca și vechime în baza de calcul pentru pensie, a timpului petrecut în gardă, nu ar deveni în felul acesta o ”pensie specială” ci recunoașterea unui drept câștigat.

Am început practica profesiei în urmă cu peste 40 de ani, în primii 10-15 ani am făcut o medie de 8-10 gărzi pe lună, ulterior am rămas la 5-6 gărzi pe lună. Un calcul aritmetic simplu arată că în viața mea profesională am făcut aproximativ 3200 de gărzi! Nu sunt singurul care mă aflu în această situație. Nu ne-am lamentat niciodată despre asta! Am știut și am dorit de la început să mă înham la lucrul acesta. Uneori a fost ușor, alteori a fost greu dar frumos și pasionant întotdeauna!

Știm că meseria noastră, mai mult decît altele, se poate practica doar cu pasiune și doar cu un anumit grad de apostolat!

Am fost acuzat că nu am numărat câți medici au decedat în gardă sau după aceea dar nimeni nu a numărat câți judecători, câți politicieni, câți artiști, câți profesori, avocați, sportivi…. au pățit același lucru.

Lucrul este clar și îl repet, recunoașterea gărzilor ca vechime în muncă pentru calcularea pensiei este absolut licită! De când a început această mișcare de revendicare, am susținut-o instituțional, am martori pentru asta  chiar în grupul de inițiativă. Dar mai ales am martori pe Președinții Comisiilor de Sănătate din cele două Camere ale Parlamentului. Există documentele scrise înaintate Parlamentului. Profesia noastră și membrii săi trăiesc într-un paradox – multă lume s-a bucurat fără însă  să fi observat ca cineva să ne felicite pentru obținerea unei revendicări la care am lucrat mai bine de trei ani, aceea a creșterii vârstei de pensionare, la 67 de ani, la cerere.

Vă rog să înțelegeți, dacă citiți legea și Statutul că Președintele C.M.R. nu face decât să ducă la îndeplinire sarcinile pe care i le încredințează Adunarea Generală, Consiliul Național și Biroul Executiv.  Niciodată aceste organisme nu m-au mandatat pentru astfel de demersuri și totuși am facut-o. La fel cum niciodată nu am fost mandat expres să fac lobby pentru majorarea salarială a medicilor angajați și totuși am facut-o. Altfel stau lucrurile, am fost mandatat să fac lobby pentru creșterea veniturilor medicilor de familie și am făcut-o, eu și colegii mei din BEX și am reușit.

Corect fiind, îmi face plăcere să recunosc că aceste lucruri s-au petrecut pentru că a existat voință politică.

Da, am fost mandatat pentru calitatea în sănătate. Am luptat cu toții și am reușit, cel puțin pentru moment, să stopăm sau să amânăm un proces nefiresc de acreditare. Zic pentru moment, pentru că va trebui să ne mobilizăm și să gândim unul firesc la care să participe efectiv Ministerul Sănătății, ca și coordonator, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Școala Națională de Management Sanitar, Colegiul Medicilor Dentiși, Colegiul Medicilor din România, Ordinul Asistenților Medicali și Moașelor din România, pacienții și nu în ultimul rând, ANMCS.

Da, dăm garanții societății despre buna practică medicală, despre respectul normelor deontologice, al Statutului, dar în primul rând apărăm medicii care respectă normele de practică și cele deontologice.

Profesia medicală are farmecul ei discret, ea nu trebuie să se manifeste cu orice ocazie în societate, în mediile de informare publică.

Suntem mulți, suntem puternici, pentru că suntem competenți și indispensabili.

Facem ceea ce nu poate să facă nimeni altcineva. Ați văzut cifrele de mai devreme?

Aversiunea față de medic și față de profesie nu se vădește doar în România contemporană! CEOM face un studiu european pe această temă iar rezultatele lui sunt cel puțin îngrijorătoare! Va trebui să gândim ce anume în societate și ce anume în interiorul profesiei fac să se întâmple asemenea lucruri. Noi înșine am participat din plin la acceptarea marketingului în medicină, la principiile economiei de piață în medicină, banalizând și trivializând o profesie sacră! Noi înșine am dorit să supranormăm practica noastră și relația cu pacientul ca și obiect iar nu ca și subiect! Noi înșine am acceptat ca progresul tehnic să fie stăpânul nostru și nu invers!

Lumea este în schimbare viitorul este după colț, cine crede că știe care va fi viitorul profesiei noastre să o spună!

Cât de iubit poate fi C.M.R. de către membrii săi? C.M.R. reglementează, C.M.R. urmărește reglementarea, nu poate fi deci iubit! C.M.R. nu este un club sau o instituție de drept privat, nu este locul de alinare a tuturor nemulțumirilor, frustrărilor și revendicărilor!

Lumea este în schimbare! Pentru a interpreta încă odată rolul CMR, facem următoarele precizări:

-Reglementarea profesiei medicale este sarcina principală a CMR.

-Scopul principal al reglementării profesiei medicale este de a genera încredere socială în profesia medicală și  de a proteja pacienții.

-Cum se efectuează reglementarea profesională?

– prin delegarea de atribuții de către autoritatea statului

– reglementarea se adresează tuturor medicilor, indiferent de specialitate și de locul de muncă

– controlul propriilor responsabilități

– stabilirea unei relații între stat, cetățeni și corpul profesional

– CMR are exclusivitate în controlul accesului în profesia medicală și al practicii acesteia

– înregistrarea în registrul național unic

-dreptul de practică și revalidarea membrilor

-Reglementarea profesională este:

-o măsură a puterii profesionale a CMR

– o reflectare a dreptului la sănătate al cetățenilor

– garantează dimensiunea economică a sănătății

– controlează exclusiv dreptul de acces în profesie și cunoașterea acesteia

– generează încredere socială în profesie

– De luat în considerare în procesul de reglementare:

– rezistența profesiei și a profesioniștilor la cultura organizațională

– dificultatea de a răspunde tuturor așteptărilor populației

– asigurarea unui echilibru durabil

– medicina ca țintă de revendicări

– limitele medicului și ale medicinei în politica de sănătate

– problemele de certificare și de licență de practică

– autonomia și independența profesională

– nevoia de a aloca resurse din partea medicului

– erodarea încrederii în profesia medicală

– presiunile comerciale asupra medicului

– inerția sistemului și a oamenilor

 

– Garanții pentru reglementarea profesiei medicale:

– relația între medicină și stat determină natura reglementării medicale

– organizarea internă a profesiei (autonomia economică și politica profesiei)

– comportamentul medicilor în îngrijirile de sănătate în termeni economici: cerere, costuri, alocare de resurse

 

– Reglementarea profesională. Cum se menține încrederea socială în medicină, într-o lume în schimbare:

– menținând un discurs profesional comun

– prin responsabilitate și transparență

– oferind credibilitate societății

– demonstrând logică și coerență

– prin responsabilitate în guvernarea profesiei medicale

– articulând reglementarea cu certificarea și licența de practică

– echilibrând interesele profesiei cu cele ale societății

– având baze legale solide

– prin implicare judicioasă a cetățenilor în procesul de autoreglementare

 

– Rațiunea de a exista a Colegiului Medicilor rezidă în însăși funcția de reglementare a practicii profesionale

– Angajamentele profesionale ale CMR:

  • Pentru competență profesională
  • Pentru corectitudine și cinste față de pacienți
  • Pentru păstrarea confidențialității și a secretului
  • Pentru relații potrivite cu pacienții
  • Pentru îngrijiri de cea mai bună calitate posibilă
  • Pentru creșterea accesului la îngrijiri
  • Pentru cunoașterea științifică a profesiei
  • Pentru o distribuție justă și echitabilă a resurselor într-un sistem pauper.
  • Pentru menținerea încrederii societății și pacienților în profesie și profesioniști
  • Pentru responsabilități și răspundere profesională
  • O profesie este reglementată atunci când, pentru a avea acces, membrii săi trebuie să fie titulari ai unei calificări profesionale validate de către stat, care deleagă organismului profesional reglementarea ei, transferând autoritatea statului către acest organism. Procesul de delegare a reglementării face parte dintre trăsăturile unei societăți de drept public.
  • Profesia de medic are nevoia de a se autoreglementa prin importanța socială și implicațiile exercitării ei – protecția unui bun fundamental – sănătatea. Reglementarea profesiei relevă responsabilitatea CMR care își asumă împreună cu aceasta și unele compromisuri în serviciul societății.
  • Exercițiul profesiei și responsabilitatea socială ale medicilor sunt încadrate într-un sistem de valori profesionale. Într-o lume în schimbare, scopul principal al reglementării este de a proteja cetățenii asigurând că profesia este exercitată exclusiv de către diplomați și calificați, acreditați, având competență profesională continuă ceea ce produce încredere socială în medicină.
  • Responsabilitatea socială a medicului și a CMR este dinamică și se adaptează circumstanțelor sociale, sanitare, politice și economice. Profesia medicală trebuie să aibă inițiativă în reglementare și dirijarea schimbărilor necesare pentru a atinge nivele mai înalte de exigență etică și profesională. O autoreglementare eficace, angajată, independentă și transparentă, este elementul cheie pentru a merita legitimitatea socială care susține profesia medicală.
  • CMR, înțelegând importanța și nevoia reglementării profesionale, într-o lume în schimbare, are următoarele principii:
    • Profesia medicală are o responsabilitate permanentă în autoreglementare în ceea ce privește conduita și activitățile profesionale ale medicilor, veghează ca practica medicilor să fie conformă cu interesele cetățenilor.
    • Profesia medicală, pentru a avea autoritatea necesară de a se autoreglementa trebuie să colaboreze și să se supună, când este cazul, autorității care i-a delegat această sarcină, statului. În felul acesta, va asigura cetățenilor, oriunde și oricând, nevoia de sănătate necesară. Instrumentele reglementării profesionale trebuie să definească clar condițiile necesare și obligatorii pentru exercițiul profesiei.
    • Reglementarea profesiei medicale în materie de conduită și competență se face exclusiv de către organismul profesional  care este singurul for ce poate aprecia cunoștințele necesare pentru a asigura noțiunile de ”bine”, cuprinse în sănătate, în care pacientul își pune toată încrederea în acțiunea medicului său.
    • Reglementarea profesiei medicale trebuie să fie adaptată structurilor administrative și sistemului național de sănătate. De asemenea, trebuie să fie luate în considerare și normele europene și universale în domeniu.
    • Sistemele de reglementare ale profesiei trebuie să țină seama de competența profesională, securitatea și calitatea îngrijirilor, verificând totul prin evaluări.
    • Activitățile medicale și conduita medicilor trebuie să fie supuse unui Cod Deontologic, normelor etice și statutului. Violarea și neîndeplinirea prevederilor din aceste acte trebuie corectate și pedepsite.
    • Medicii au obligația strictă și ineluctabilă de confidențialitate pentru încrederea pacientului. Alte angajamentele fundamentale sunt: stabilirea unei relații adecvate cu pacientul, fără a încerca să profite de aceasta, angajament pentru îngrijiri de cea mai bună calitate posibilă, participarea activă la creșterea accesibilității la servicii de sănătate, eficacitatea și echitatea îngrijirilor.
    • Reglementarea trebuie să se ocupe și cu aceea ca medicii să fie conștienți mereu de nevoia de justețe economică a actelor lor, fără a îngrădi libertatea de prescripție.
    • Justificarea nevoii de reglementare se bazează pe trei rațiuni:
      • Asimetria de cunoștințe medicale creează un risc moral în care pacientul este fără apărare în alegerea celei mai bune variante.
      • Interesul public pentru sănătate – chiar dacă ”sănătatea nu are preț”, ea trebuie să aibă o valoare reală și ponderată pentru cetățean.
      • Interesul individual, de grup sau corporativ trebuie luat în considerare – reglementarea trebuie să asigure că nu există avantaje pe care cineva ar putea să le impună prin influență în afară de sănătatea pacientului și recompensa medicului pentru serviciul său. Acestea, mai ales într-o lume în schimbare.
    • Reglementarea profesională trebuie să fie acceptabilă social și transparentă, bazată pe o formare adaptată tuturor normelor naționale și internaționale, garantând menținerea și aducerea la zi a cunoștințelor medicului.
    • Medicul trebuie să respecte principiile fundamentale: binefacerea, nefacerea răului, autonomia persoanei și justețea.
    • Organismul de reglementare trebuie să-i reprezinte pe toți medicii și să se asigure că toți aceștia se supun prevederilor Codului, normelor etice și Statutului.
    • Corpul profesional trebuie să se adapteze schimbărilor sociale redefinind relația medic-pacient și relația între cetățeni și profesie, actualizând contractul social.
    • Există un contract între medicină și societate, bazat pe profesionalismul medical. Acesta trebuie să stipuleze clar că interesele pacientului sunt deasupra celor ale medicului și cele ale societății deasupra celor ale profesiei.
    • Reglementarea se face la intrarea în profesie și pe tot parcursul exercitării acesteia.
    • Pentru a garanta reglementarea, profesia medicală trebuie să maximizeze mecanismele sale de control și să acționeze cu transparență excluzând orice dubiu asupra performanțelor sale și susținând garanțiile profesionale și încrederea socială în medici.
    • CMR stabilește, menține și participă activ la un sistem de reglementare care asigură independența și autonomia profesională ale medicului ca pe un drept al pacientului.
    • CMR trebuie să informeze continuu societatea despre acțiunile sale de reglementare și despre existența prevederilor actelor constitutive – Statut și Cod Deontologic.
    • Reglementarea nu trebuie să fie excesivă ci proporțională cu scopul propus.
    • Reglementarea nu trebuie în nici un caz să îngrădească libertatea profesională a medicului, liberalismul profesiei medicale sau să inducă teamă și practicarea unei medici defensive.
    • Reglementarea nu este un scop în sine și nu trebuie să servească nici un alt interes, în afară de acelea ale profesiei, ale medicului și ale pacientului.
    • A fi medic nu înseamnă numai apartenența formală la o profesie și un organism, ci înseamnă mai ales apartenența la un mod de viață care se întrupează dintr-o tradiție dogmatică și respectă evoluția. Medicina are acea frumusețe intrinsecă mai ales spirituală care nu poate fi prinsă în formule logice și este singura cale care ne permite să spunem ce este bine și ce nu este bine pentru pacienții noștri și pentru sănătatea nației. Cunoscătorii acestei frumuseți știu că ea nu poate fi cuprinsă în formule aritmetice dar că se simte și se vede în viața noastră și mai știu că nu poate fi dobândită decât prin iubirea de om și de meserie.

 

Toate se pot reglementa și trebuie reglementate, cu excepția iubirii de oameni, de profesie și a bunului-simț.

  • Lumea este în schimbare, viitorul este după colț, să ne pregătim reglementând pentru un viitor care va veni și nu pentru unul iluzoriu.

 

 

Dr. Gheorghe Borcean

Președinte

București, 29 martie 2019