Mesaj de condoleanțe

Colegiul Medicilor din România anunță cu adâncă tristețe decesul Prof. Dr. Constantin Tica, medic primar chirurgie-ortopedie pediatrică.

În calitatea sa de Șef al Secției de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța a coordonat și a participat la efectuarea unor intervenții chirurgicale ce vizau afecțiuni din sfera patologiei abdominale, urologice sau tumorale la copii.

În ultimii ani, acesta a operat numeroase cazuri de malformații urogenitale. De asemenea, urmare a intervențiilor sale, echipe de chirurgi pediatri din Germania au venit la Constanța, pentru efectuarea unor intervenții chirurgicale complexe.

Domnia sa a activat ca Președinte al Comisiei de Specialitate a Colegiului Medicilor din România.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!