Comunicat de presă

29 decembrie 2019

“O nedreptate făcută unuia este un afront adus tuturor” (Voltaire)

Asistăm zilele acestea la un asalt mediatic indecent, neprofesionist şi neinformat la adresa unuia dintre colegii noştri cu un renume profesional, care nu merită cu nimic a fi ştirbit prin dezvoltări ideatice fără legături cu relaţiile de cauzalitate, care au dus la acele întâmplări, da, adevărate.

În medicina românească, dar mai ales în chirurgia contemporană, mai există încă astăzi, câteva personalităţi “agabaritice”. Oamenii aceştia se cunosc. A vorbi foarte mult despre ei în felul acesta, ar însemna să le facem o popularitate de care nu au nevoie. A vorbi doar despre unul sau altul în termini elogioşi, ar însema să-i nedreptăţim pe ceilalţi.

Mircea Beuran, doctor si profesor, vine dintr-o şcoală de un prestigiu inegalabil în chirurgia de urgenţă din România.

Noi, medicii, chirurgii, poate  foştii pacienţi, dar în niciun caz politicienii noştri, ştim cine au fost aceşti mari doctori, ştim ce înseamnă, pentru chirurgia de urgenţă, şcoala medicală de la Floreasca.

Ţurai, Papahagi, Soare, Bucur, Vintilă, Borş, Constantinescu, Doboşiu, Dop, Blidaru, Tiron, Popovici-Zeno, Şuteu şi mulţi alţii au făcut parte din aceeaşi şcoală, al cărei continuator este astăzi, Mircea Beuran. Înainte de a fi membru PSD sau universitar, Mircea Beuran este un chirurg de elită. Dovada acestei afirmaţii este că, între pacienţii lui se numără personalităţi de primă mână ale vieţii politice româneşti, ale lumii mondene, ale mediului social, economic, sportiv şi  ale mass media.

Aș dori ca opinia publică să cunoască câteva date elementare despre acest caz, fără a încălca principiul confidenţialităţii.

Pacientă cu patologie malignă, tratată şi recidivată, refuzată în alte servicii, operată cu aproximativ 10-12 zile înainte de incidentul care face subiectul acestui scandal, dezvoltă o complicaţie catastrofică, post-operatorie precoce  hemoragică.

Lucrurile se petrec în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă şi în afara programului, aşa cum survin urgenţele. Titularul pacientei era dr Mircea Beuran.

Faţă de urgenţa hemoragică, ameninţătoare de viaţă, echipa aflată la acel moment lângă pacientă, îşi anunţă şeful care indică reintervenţia chirugicală imediată, cu scopul salvării vieţii pacientei.

Doar cei care nu au participat la astfel de evenimente nu ştiu ce înseamnă o hemoragie exteriorizată pe tubul de dren de peste 1000 de ml, asociată cu  hemoragie digestivă superioară exteriorizată prin hematemeză şi melenă  a pacientei operate cu puţină vreme înainte pentru o neoplazie depăşită chirurgical.

În această situaţie de catastrofă, echipa chirugicală, în absenţa lui Mircea Beuran, demarează procedurile, transferă pacienta la sala de operaţie, instalează dispozitivul operator, aseptizează câmpul cu soluţie alcoolică şi începe intervenţia chirugicală, cunoscând că profesorul urma să sosească de acasă, din clipă în clipă, aşa cum a promis.

Modul, circumstanţele, împrejurările, cauzele pentru care s-a produs incidentul tehnic al combustiei  vor fi  cercetate amănunţit.

Împrejurarea în care s-a produs evenimentul, adică, fiind vorba de precipitarea în faţa unei urgenţe vitale, nu poate constitui decât o circumstanţă atenunată în eventualitatea în care cineva s-ar găsi vinovat de faptă.

Mircea Beuran a ajuns în sala de operaţie, după ce evenimentul prejudiciabil a avut loc. Acolo  găseşte o echipă traumatizată psihic de acest eveniment şi face exact ce trebuia să facă un şef în adevăratul sens al cuvântului, adică preia răspunderea asupra tuturor întâmplărilor legate de acel  moment în care a fost implicată pacienta sa.

A continuat şi a finalizat intervenţia de hemostază, pentru care s-a intrat în sala de operaţie, participă împreună cu echipa de plasticieni la tratamentul complicaţiei combustionale şi finalizează evenimentul prin înscrisurile din protocolul operator, asumându-şi sub semnătura proprie, tot ceea ce s-a întâmplat acolo cu bune şi cu rele, ca un bărbat şi ca un chirurg.

Iată pentru ce, nu aş dori să fac afirmaţii care pot fi interpretate ca antepropunţare într-un viitor dosar, dar sunt convins că este de datoria mea să intervin în această dezbatere, care a devenit publică, pentru a face precizările de mai sus.

Desigur, Mircea Beuran ca orice om mare în profesia sa, are atât prieteni cât şi neprieteni.

Pe această cale îi rog pe prietenii săi, pe foştii săi pacienţi să ia atitudine în apărarea lui şi îi sfătuiesc pe mai puţin prietenii săi şi pe neprietenii săi să nu se bucure.

A continua astăzi o dezbatere publică, înainte de finalizarea unei anchete, va pune presiune greu de suportat pe echipa medicală, care tratează un caz de maximă greutate umană, o patologie, complicaţiile fireşti legate de aceasta, dar, mai ales legate de accidentul combustional survenit fără voia lor, dar pe care sunt obligaţi să îl trateze.

 

Preşedinte CMR

Dr. Gheorghe Borcean