Mesajul conducerii Colegiului Medicilor din România cu ocazia Zilei Medicului de Familie

Dragi colege și colegi, în Registrul Național al Medicilor sunteți înregistrați un număr de 11682 medici de familie, dintre care 8973 femei și 2709 bărbați. Pentru anul 2019, din cifrele de la Casa Naționala de Asigurări de Sănătate, ați efectuat, facturat și vi s-au validat un numar de 30.720.485 servicii medicale. Daca e mult sau e puțin vor judeca pacienții dumnevoastră.

Noi, ceilalati, sigur vă apreciem munca, volumul și calitatea ei.

Am participat activ, dar am și urmărit eforturile dumnevoastră din ultimii ani de a convinge că medicina de familie este o specialitate clinică la fel ca oricare alta și vă aplaudăm reușita. Nu întâmplător, România deține, prin unul dintre colegii noștri, președinția Uniunii Europene a Medicilor Omnipracticieni(UEMO).

Cunoaștem foarte bine problemele financiare, administrative și birocratice cu care stimate colege și stimați colegi vă confruntați, poate mai mult decât medicii din celelalte specialități.

Constatăm că sunteți bine reprezentați în profesie, că sunteți structurați și că aveți o voce distinctă și coerentă în sistemul sanitar și în lumea medicală.

Populația are nevoie de medicina de familie, de serviciile pe care le efectuați și mai ales de persoana dumnevoastră ce dă certitudinea apropierii de sistemul de sănătate, care fără aplicația umană ar fi doar un concept socio-administrativ.

Dorim să vedem o medicină de familie capitalizată pentru a face față mai bine obiectivului de calitate, astăzi tot mai solicitat, dorim să se instituie o și mai bună cooperare intersectorială între medicina de familie, ambulatoriu de specialitate și spital.

Vă felicităm și vă dorim sănătate și putere de muncă cu ocazia Zilei Medicului de Familie.

 

Gheorghe Borcean

Președinte