PANDEMIA COVID-19 ÎN ROMÂNIA. 7 LUNI DE LA PRIMUL CAZ

PANDEMIA COVID-19 ÎN ROMÂNIA. 7 LUNI DE LA PRIMUL CAZ

Prof. Dr. Emanoil Ceaușu

 

  • 26 februarie 2020 primul caz de COVID -19 diagnosticat în România
  • 30 Septembrie 2020, 127.572 cazuri diagnosticate, dintre care peste 700 medici şi 4825 decese, dintre care 9 medici .

În România, epidemia de COVID -19,  a evoluat în contextul  epidemiei din vestul Europei, având aspecte comune, dar şi unele particularităţi. La apariția  primului caz în România, în ţările din vestul Europei existau deja cazuri de COVID-19: Italia(323 cazuri), Franţa(14 cazuri), Germania(18 cazuri), Marea Britanie(13 cazuri), Spania(7 cazuri).  Sute de mii de români încep să se reîntoarcă  în ţară din zone în care epidemia era în desfăşurare. Unii dintre ei, infectaţi cu SARS-CoV-2. În perioada 26.02.2020–18.03.2020, din cele 261 cazuri diagnosticate în România, 127(49%) erau cazuri de import: din Italia (66%), Franța, Germania și Spania (cu 5%), Marea Britanie, Austria (cu 4%) și 130 (49,1%) contacți direct sau indirecți ai cazurilor de import. Procentul a scăzut treptat, ajungând la 13% la sfârșitul lunii martie.

Carantinarea  persoanelor venite din aceste zone epidemice  a permis, pentru o perioadă de timp, limitarea propagării infecţiilor în comunitate. Introducerea stării de urgenţă în data de 15.03.2020 a contribuit mult  la limitarea  răspândirii infecţiei cu SARS-Cov-2 în rândul populaţiei şi, în consecinţă, la ţinerea sub  control a epidemiei, cu  evitarea suprasolicitării spitalelor şi depăşirea capacității de îngrijire, în special în secţiile de ATI,  aşa cum s-a întâmplat în multe ţări din vestul Europei.

Numărul zilnic de cazuri noi s-a menţinut la un nivel scăzut şi relativ constant, în perioada martie-iunie 2020. Astfel, numărul maxim de cazuri diagnosticate într-o zi a fost: 308 cazuri în luna martie, 525 cazuri în aprilie, 431 cazuri în mai şi 460 cazuri în luna iunie.

În data de 14 mai  se încheie starea de urgenţă și se instituie starea de alertă.  Restricţiile sunt mult diminuate. Din acest moment, menţinerea sub control a epidemiei a depins, în mare măsură, de atitudinea populaţiei faţă de restricţiile rămase în vigoare şi faţă de măsurile de protecţie personală şi colectivă recomandate de autorităţi.

Ca şi în restul Europei, diminuarea restricţiilor (poate prea devreme şi prea mult) a coincis cu perioada vacanţei de vară şi a concediilor. Pentru o parte a populaţiei, ’’relaxarea’’ a fost totală, cel  puţin în perioada concediului,  ceea ce a dus la transmiterea accelerată a infecţiei în comunitate în perioada concediului şi după întoarcerea din concediu. Un număr mare dintre persoanele diagnosticate cu COVID-19 în lunile iulie, august și septembrie au fost persoane întoarse din concediu sau contacţi ai acestora.

Începând cu data de 08.07.2020, când s-au înregistrat 535 cazuri, cel mai mare număr de cazuri de la debutul epidemiei la noi,  numărul cazurilor a  crescut constant şi rapid, depăşind 1000 cazuri/zi în data de 22.07.2020 (1030 cazuri). Din acest moment şi până în prezent numărul de cazuri noi de COVID-19, a fost permanent  situat peste 1000 cazuri/zi (cu un număr maxim de cazuri/zi -1767  în data de 23.09.2020) iar în 30 septembrie am atins un număr record de cazuri, 2158. Pe toată durata epidemiei, media de vârstă a cazurilor diagnosticate s-a situat între 47 și 49 ani iar cea a deceselor între 69 și 70 de ani.

Situaţia din România nu este singulară. În multe ţări din Europa s-a înregistrat,  începând cu luna iulie, o creştere semnificativă şi continuă a numărului de cazuri la valori care depăşesc, în acest moment, valorile maxime înregistrate pe întreg parcursul pandemiei. Şi în aceste ţări, creşterea numărului de cazuri s-a datorat reducerii restricţiilor, „relaxării” excesive a populaţiei, cu nerespectarea regulilor epidemiologice de bază, esenţiale în stăpânirea oricărei epidemii, produse de un virus cu transmitere respiratorie (mască facială, distanţare fizică, evitarea aglomeraţiei, în special în spaţii închise etc.).

Reînceperea şcolilor şi a universităţilor, reluarea activităţilor profesionale după revenirea din concediu, anotimpul friguros în care activitățile se vor desfășura în spații închise,  aduc riscuri suplimentare, riscuri care pot fi diminuate numai prin respectarea cu stricteţe a regulilor epidemiologice de bază, cunoscute de toţi dar respectate doar de unii.

Rapoartele privind epidemia de gripă din anul 1918 (ale cărei învăţăminte le-am uitat) arată că, în oraşele în care restricţiile au fost mai severe, aplicate precoce şi un timp suficient de lung, durata epidemiei a fost mai mică, iar numărul de decese cu până la jumătate mai mic faţă de oraşele cu restricţii mai blânde, impuse mai târziu şi/sau ridicate prea devreme.

Cât va mai dura actuala pandemie? Greu de anticipat, mai ales că ne confruntăm cu un virus perfect. Există însă un consens: pandemia se va încheia când o mare parte a populaţiei va deveni imună la SARS-CoV-2. Imunizare obţinută fie prin trecerea prin boală (imunizare naturală de grup), fie prin vaccinare.

Imunizarea naturală înseamnă că cel puţin 60-70% din populaţie să treacă prin infecţia cu virusul SARS-COV-2, iar imunitatea post infecție să fie protectoare şi durabilă. Greu, dacă nu chiar imposibil de obţinut pe termen scurt sau mediu. Suedia (unde s-a experimentat acest mod de imunizare) are în prezent o rată de imunizare a populaţiei de numai 15%, Spania şi Marea Britanie de 5%,  Italia de 2,5% (7,5% în Lombardia, zona cea mai afectată de infecție). Pe de altă parte, nu se ştie încă cât timp durează anticorpii post infecţie naturală. Un studiu german a evidenţiat dispariţia anticorpilor la 40% din cei infectaţi după 3-6 luni. Pe de altă parte, există un aspect  puțin cunoscut, deocamdată, al infecției cu SARS-CoV-2, urmările acesteia pe termen mediu și lung. Observații recente arată că o parte importantă din foștii bolnavi de COVID-19 dezvoltă ulterior infecției acute  un sindrom astenic psihosomatic de lungă durată și/sau complicații pulmonare, cardiace sau vasculare.

În ceea ce priveşte vaccinarea, condiţia obligatorie este ca vaccinul utilizat să fie sigur şi eficient. În prezent, toate vaccinurile potenţiale sunt în curs de testare. Un vaccin sigur şi eficient va fi pe piaţă cel mai devreme la sfârşitul anului sau la începutul anului viitor. Vaccinarea de masă va fi posibilă, probabil, la mijlocul anului viitor în funcție de capacitatea de producție, depozitare și păstrare (pentru unele tipuri de vaccin la -700 C), transport și distribuire a vaccinului, dar și de posibilitățile sistemelor sanitare diferite de la o țară la alta, de a vaccina, în condiții de siguranță, miliarde de oameni. Conform estimărilor OMS, până la sfârșitul  anului viitor vor fi disponibile 2 milarde doze de vaccin (la o populație a globului, de 7,8 miliarde). Un aspect necunoscut în prezent este durata protecției postvaccinale. Dacă aceasta va fi de scurtă durată (câteva luni de zile) se va impune  repetarea vaccinării.

Dar, pentru a vaccina miliarde de oameni într-un timp cât mai scurt este nevoie de colaborare și coordonare la nivel mondial și de un efort organizatoric și financiar uriaș, cum nu a mai fost în istoria omenirii, efort care nu știm în ce măsură va fi posibil.

În prezent, pandemia este în plină desfăşurare şi asistăm la o intensificare accelerată a ei în întreaga lume, iar  până la apariţia unui vaccin sigur şi eficient nu avem la dispoziţie decât mijloacele de combatere aplicate şi acum 100 de ani: masca facială, distanţarea fizică, evitarea aglomeraţiilor, igiena mâinilor. Sunt metode simple, dar sigure și eficiente, de protecţie individuală, care aplicate de întreaga populație, vor putea genera şi o ”protecţie de grup”.