Informare Audit instituțional și financiar la Colegiul Medicilor din România

Dragi colegi, având în vedere că în activitatea Colegiului Medicilor din România a început o nouă etapă, Biroul Executiv al CMR a hotărât demararea, la începutul mandatului, a unui Audit în cadrul instituției.
Astfel, am solicitat realizarea unui proces de Audit ce dorim să fie realizat de o companie cu experiență relevantă în acest domeniu.

Activitatea de Audit o dorim structurată atât pe o analiză de ansamblu a organizației, cât și pe realizarea unui Audit financiar, dar și al altor activități implicate în buna funcționare a instituției.

Din perspectiva noastră se va realiza:

• audit de regularitate și conformitate ce dorim să urmărească respectarea legislației precum și a reglementărilor, inclusiv a celor interne ale instituției.
• auditul performanței și al eficienței organizației –
prin acest punct vizăm verificarea eficienței, eficacității și economicității unor activități ale CMR.

Obiectivul principal al Auditului îl reprezintă dorința de a ne asigura o funcționare cât mai eficientă a instituției reprezentative pentru profesia medicală din România.

Vă mulțumesc și vă asigur de transparență și obiectivitate!

Dr. Daniel Coriu