atribuțiile și componența

Biroului Executiv

Biroul Executiv al Colegiului Medicilor din România este format dintr-un preşedinte, trei vicepreşedinti şi un secretar general, aleşi în mod individual de către Consiliul Naţional, dintre membrii săi. Biroul Executiv se întruneşte o dată pe săptămână sau ori de câte ori este cazul, la cererea preşedintelui sau a cel puţin doi dintre membrii săi, lucrează legal în prezenţa a trei dintre membrii săi şi ia decizii valabile cu votul a cel putin trei membri. Membrii Biroului Executiv îşi pot exprima votul asupra unei decizii prin corespondenţă, inclusiv în format video sau electronic.

Atribuţiile Biroului Executiv sunt de a asigura activitatea permanentă a Colegiului Medicilor din România; de a aproba angajarea de personal şi de a asigura execuţia bugetului, de a întocmi raportul anual de activitate şi gestiune, pe care îl supune aprobării Consiliului Naţional, de a executa hotărârile Adunării Generale Naţionale şi ale Consiliului Naţional, de a elabora şi supune spre avizarea Consiliului Naţional proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pe baza bugetelor locale, de a îndeplini orice alte sarcini stabilite de către Consiliul Naţional şi de a informa Consiliul Naţional cu privire la deciziile emise între şedinţele consiliului.

De asemenea, Biroul Executiv coordonează activitatea comisiilor de lucru ale Consiliului Naţional. Preşedintele Biroului Executiv al Consiliului Naţional este preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Preşedintele reprezintă Colegiul Medicilor din România în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi străinătate, încheie contracte şi convenţii în numele Colegiului Medicilor din România cu aprobarea Biroului Executiv, convoacă şi conduce şedinţele Adunării Generale Naţionale şi ale Consiliului Naţional, aduce la îndeplinire deciziile Biroului Executiv, hotărârile Consiliului Naţional date în sarcina sa şi rezolvă problemele şi lucrările curente.

Componenţa Biroului Executiv al CMR, după alegerile din 23 octombrie 2020 este:

  • Președinte, Prof. Univ. Dr. Daniel Coriu, consultați Curriculum Vitae
  • Vicepreședinte, Dr. Gheorghe Borcean – Coordonator al Departamentului de Jurisdicție profesională
  • Vicepreședinte, Dr. Călin Bumbuluț – Coordonator al Departamentului Profesional – Stiințific și Învățământ
  • Secretar General, Dr. Gindrovel Dumitra – Coordonator al Departamentului de Avizări
Prof. Univ. Dr. Daniel Coriu
Prof. UnIV. DR. daniel coriu

Mesajul Președintelui

Dragi colegi medici, este o onoare pentru mine că sunt reprezentantul dumneavoastră într-o postură vremelnică de președinte. Vă promit că acest mandat nu este un mandat pentru Daniel Coriu sau care să aibă legătură cu persoane.

Vreau și trebuie să fie un mandat pentru dezvoltarea profesiei medicale în România, pentru apărarea și dezvoltarea prestigiului profesional al medicului și voi încerca, în limita mandatului, ca, împreună cu dumneavoastră, toți medicii din România, să dezvoltăm și să ne aducem contribuția la sistemul de sănătate românesc.

Vreau și trebuie ca noi, toți medicii din România, să ne prezentăm în fața societății ca o comunitate corectă, profesionistă și un adevărat stâlp al societății românești. Vreau și trebuie să ne amintim cu toții că profesia medicală trebuie să fie o profesie bazată pe știință, dar și pe empatie față de pacienți.

Vreau și trebuie ca împreună să contribuim astfel încât peste patru ani să auzim că medicul român este mândru că este medic în sau provenit din România, mândru că este membru al Colegiului Medicilor din România. Știu că nu este ușor și știu că, fără implicarea dumneavoastră, acest obiectiv va fi imposibil de atins.

Vă asigur că eu voi pune în slujba Colegiului Medicilor din România și a medicilor români toată priceperea, știința și bunele mele intenții în dezvoltarea CMR.

Dr. Gheorghe Borcean

Vicepreședinte - Coordonator al Departamentului de Jurisdicție profesională

Dr. Călin Bumbuluț

Vicepreședinte - Coord. Departament Profesional - Stiințific și Învățământ

Dr. Gindrovel Dumitra

Secretar General - Coordonator al Departamentului de Avizări