Concertul Armoniile Speranței organizat de Orchestra Medicilor Dr. Ermil Nichifor în sprijinul bolnavilor de cancer s-a desfășurat anul acesta sub egida Colegiul Medicilor din România și sub Înaltul Patronaj oferit de Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București.
În deschiderea manifestării, președinta CMR, prof. univ. dr. Cătălina Poiană a declarat:
,, În calitate de Președinte al Colegiului Medicilor din România, prin acest concert, dorim să evidențiem importanța speranței, a încrederii și a solidarității care trebuie să plece și de la noi, din comunitatea noastră medicală către societate.
Orchestra Medicilor este un brand care transmite artă, muzică, colegialitate, dedicare și afirm cu tărie ca în multe situații Orchestra Medicilor reprezintă o asociație care promovează profesia medicală în societate și, astfel, dl prof dr Mircea Penescu, dl dr. Remus Nica, dragi colegi medici, dvs Orchestra Medicilor sunteți ambasadori ai profesiei medicale în rândul societății.
Este final de an și vă rog ca de aici, de pe scenă Operei Nationale București, să îmi permiteți să adresez un mesaj pentru medicii României cărora le mulțumesc pentru toată activitatea din acest an, le doresc un an viitor cât mai bun, cu reușite profesionale, și îi îndemn să rămână profesioniști, dedicați și corecți, pacienții au nevoie ca noi medicii să fim exemple în societate.
Să avem cu toții sănătate!’’