Medici români- Medici ai unei Lumi întregi: Prof .Univ. Dr. Adrian Lobonțiu

Articole recente

Ne puteți contacta

Vă stăm la dispoziție pentru informațiile și sprijinul de care aveți nevoie.

Lumea noastră medicala și nu numai, a devenit un loc mai pauper, prin trecerea în neființă a celui care a fost Prof. Univ. Dr. Lobonțiu (01.01.1965- 07.03.2021).

Format la Universitatea de Medicină și Farmacie, Știință și Tehnologie „George Emil Palade” Tg Mureș – promoția 1989, specialist de top în domeniul chirurgiei robotice, Dr. Adrian Lobonțiu a activat în cadrul unor spitale de renume mondial de la Paris până la Washington. Profesionist de marcă, dotat cu un simț clinic și abilitați chirurgicale de excepție, el a parcurs treptele perfecționării profesionale, într-un timp în care șansele unui tânăr provenit din România, aparțineau de domeniul viselor.

Dincolo de calitatea profesională, Adrian Lobonțiu a fost un Om de mare excepție, a rămas Român cu Suflet cald și frumos așa cum rar se întâmplă în cazul celor care pleacă spre alte zări spre a se desăvârși profesional și uman. Dorul de casă și de prieteni l-au adus de nenumărate ori aici, acasă, de dincolo de Ocean: „ Oricât de bine ar fi profesional, niciunde nu-s prieteni dragi ca aici, acasă la noi…”, obișnuia Adrian să ne spună. ”Medicii noștri de acasă, merită mai mult, pentru că iubesc ceea ce fac…”, mai spunea el.

Adrian reprezintă pentru noi, povestea despre succes a oricărui tânăr medic, curajul de a rupe bariere, posibilitatea de atinge performanța în țări unde inteligența, pregătirea profesională medicală, anduranța de a performa sunt altfel prețuite decât aici, acasă la noi. Lupta pentru a menține astfel de oameni în țară, a le valoriza talentul, capacitatea lor de a aduce schimbarea benefică în jurul lor în orice loc ar fi, rămân lecții dure pe care sistemul medical, Societatea Civilă le vor primi ori de câte ori vor mai pierde astfel de valori. Noi am pierdut un coleg, un Om minunat, dar sistemul medical românesc, aflat în derivă, a pierdut un potențial mentor și model, de care aveam cu toții atât de multă nevoie.

Bunul Dumnezeu să îl primească în rândul bunilor și drepților doctori și să îl învelească în Lumina Lui!

Distribuie