R – Mesajul Președintelui

”Dragi colegi medici, este o onoare pentru mine că sunt reprezentantul dumneavoastră într-o postură vremelnică de președinte. Vă promit că acest mandat nu este un mandat pentru Daniel Coriu sau care să aibă legătură cu persoane.

Vreau și trebuie să fie un mandat pentru dezvoltarea profesiei medicale în România, pentru apărarea și dezvoltarea prestigiului profesional al medicului și voi încerca, în limita mandatului, ca, împreună cu dumneavoastră, toți medicii din România, să dezvoltăm și să ne aducem contribuția la sistemul de sănătate românesc.

Vreau și trebuie ca noi, toți medicii din România, să ne prezentăm în fața societății ca o comunitate corectă, profesionistă și un adevărat stâlp al societății românești. Vreau și trebuie să ne amintim cu toții că profesia medicală trebuie să fie o profesie bazată pe știință, dar și pe empatie față de pacienți.

Vreau și trebuie ca împreună să contribuim astfel încât peste patru ani să auzim că medicul român este mândru că este medic în sau provenit din România, mândru că este membru al Colegiului Medicilor din România. Știu că nu este ușor și știu că, fără implicarea dumneavoastră, acest obiectiv va fi imposibil de atins.

Vă asigur că eu voi pune în slujba Colegiului Medicilor din România și a medicilor români toată priceperea, știința și bunele mele intenții în dezvoltarea CMR”.